Dr. Ioana Erhan

Medic stomatolog

Rezervați programarea

Completați formularul
Absolventă a Facultății de Stomatologie în cadrul UMF Craiova în 2004, cu lucrarea de diplomă „Atitudinea Terapeutică Față din Focarul de Fractură” (conducător științific prof. univ. dr. Mihai Surpățeanu). Și-a început practica stomatologică în 2005 în propriul cabinet medical, încercând să trateze cât mai multe probleme de patologie orală, fiind într-un continuu proces de informare. Între 2003 și 2006 s-a dedicat cercetării, susținând un doctorat pe care l-a finalizat cu teza „Profesor și Doctor Medical Victor Papilian – Anatomist, om de știință și om politic (1888 – 1956). Începând cu anul 2022, activitatea ei profesională se desfășoară în cadrul Clinicii stArt Smile, unde, împreună cu colegii ei specialiști în medicina dentară, se străduiește să trateze cu profesionalism și empatie pacienții lor.
Specialitate
Medic stomatolog; doctor in științe medicale
Studii
Facultatea de Stomatologie din cadrul UMF Craiova
Formare
A participat la numeroase cursuri și congrese, încercând o continuă informare, încât pacienții ei să primească cele mai bune servicii stomatologice.
Program de lucru
Monday Tuesday Wednesday Thursday Friday

No posts were found for provided query parameters.